22 June 2016,
 0
Încărcătorul care îți protejează telefonul de viruși
Samsung Galaxy Note 7 ar putea fi lansat doar într-o versiune Edge

Aparatele de aer condiţionat mobile sunt mai ieftine, sunt portabile şi se montează uşor, însă au un randament scăzut şi sunt destul de zgomotoase.

De ceva timp, aparatele de aer condiţionat portabile reprezintă o alternativă interesantă la aparatele tradiţionale, care oferă deopotrivă avantaje şi dezavantaje. Care sunt acestea şi care este oferta de produse de acest tip disponibile în România afli în acest articol.

În ultimii ani, temperaturile înregistrate pe teritoriul României în timpul verii ajung şi, în unele cazuri, depăşesc cu uşurinţă 35-40 de grade Celsius, la care se adaugă şi disconfortul termic produs de umiditatea ridicată din aer.

În astfel de perioade, prezenţa unui aparat de aer condiţionat devine esenţială pentru păstrarea unei temperaturi acceptabile în locuinţă, mai ales că ventilatoarele sau aerotermele nu sunt potrivite pentru temperaturi mari, având mai degrabă rolul de a mişca aerul cald prin cameră şi, respectiv, de a reduce umezeala fără să răcească aerul.

Există însă situaţii în care nu poţi cumpăra un aparat de aer condiţionat, iar motivul cel mai des întâlnit este că nu locuieşti foarte mult timp în acelaşi loc. Fie că eşti student şi stai la cămin, fie că stai cu chirie, oricând pot apărea situaţii în care vrei să te muţi în altă parte.

În plus, în astfel de situaţii este posibil ca proprietarul locuinţei să nu-ţi permită să instalezi un aparat de aer condiţionat pe perete sau să nu accepte o reducere a chiriei pentru amortizarea investiţiei pe care o faci în casa acestuia.

Din fericire, există o soluţie: aparatele de aer condiţionat mobile. Departe de a fi perfecte, aceste aparate portabile reprezintă o alternativă la aparatele clasice, care inevitabil vin cu avantaje şi dezavantaje. Noi îţi prezentam părţile bune şi părţile mai puţin bune ale aparatelor de aer condiţionat portabile pentru a putea decide dacă acestea sunt o investiţie inteligentă pentru casa ta.

DeLonghi este unul dintre cei mai buni producatori de aparate de aer conditionat mobile

Avantajele aparatelor de condiţionat portabile

Aparatele de aer condiţionat mobile oferă câteva avantaje clare, iar cele mai importante sunt portabilitatea, procesul relativ uşor de instalare şi, nu în ultimul rând, preţul.

Un prim avantaj este, evident, cel legat de mobilitatea aparatului în sine. Un aparat de aer condiţionat este alcătuit dintr-o singură carcasă care include atât compresorul (adică dispozitivul care face transferul de aer şi pe care, în cazul aparatelor tradiţionale, îl montezi pe peretele exterior), cât şi unitatea centrală prin care intră aerul răcit în cameră.

Acest tip de construcţie face ca aparatul să fie mai uşor de transportat decât unul tradiţional, însă reţine că greutatea este în general de 30-35 de kilograme, astfel că nu îl vei putea muta dintr-un loc în altul cu atât de mare uşurinţă.

Probabil cel mai important avantaj al unui astfel de dispozitiv este că nu mai trebuie să spargi niciun perete pentru a-l instala. Astfel, poţi monta aparatul şi singur, fără să mai ai nevoie de intervenţia unei echipe specializate din partea magazinului care de cele mai multe ori va sosi după câteva zile de la achiziţie.

În plus, asta înseamnă că îl poţi muta dintr-un loc în altul destul de uşor, în limitele impuse de configuraţia camerei în care îl foloseşti.

Întrucât este alcătuit dintr-o singură unitate centrală, preţul final al unui aparat de aer condiţionat portabil este în general mai mic decât cel al unuia tradiţional. Evident, în practică lucrurile pot sta aparent diferit dacă nu eşti atent la specificaţiile tehnice, întrucât aparatele mobile performante pot costa deseori mai mult decât cele mai ieftine aparate clasice.

Electrolux ofera cateva aparate de aer conditionat portabile interesante

Dezavantajele aparatelor de condiţionat mobile

Este foarte posibil ca avantajele despre care tocmai ţi-am vorbit să te fi convins deja să cumperi un aparat de aer condiţionat portabil. Înainte de a comanda însă un astfel de produs, citeşte cu atenţie şi dezavantajele de mai jos, pentru că este foarte posibil să-ţi schimbi părerea.

  • Lipsa de etanşeitate a geamului

Nu am greşit deloc când am spus că instalarea este semnificativ mai simplă decât în cazul unui aparat tradiţional. Totuşi, este evident că aparatul, fie el şi portabil, trebuie să elimine cumva aerul cald din încăpere, iar acest lucru se realizează prin intermediul unui furtun gros din plastic care trebuie scos pe fereastră.

Iar dacă laşi geamul întredeschis pentru furtun, consecinţa va fi una logică: în încăpere va intra şi aer cald de afară, dar va ieşi şi aerul rece generat de aparat, întrucât acesta trebuie amplasat în imediata apropiere a ferestrei din cauza lungimii de numai 1.2 – 1.5 metri a furtunului.

Există cel puţin două soluţii pentru a împiedica acest lucru, iar cea mai simplă este ca în tocul geamului deschis să montezi o placă de polistiren în care faci o gaură prin care să fixezi furtunul de evacuare. O altă soluţie este acoperirea geamului cu un burete izolant care are pe una dintre părţi o folie de aluminiu şi în care faci un orificiu prin care scoţi furtunul. Evident, niciuna dintre aceste soluţii nu asigură o etanşeitate totală a geamului, însă eficienţa va fi semnificativ mai mare decât dacă laşi pur şi simplu fereastra întredeschisă.

Şi aparatele de aer condiţionat mobile elimină apa, iar de cele mai multe dispozitive au doar un mic rezervor pe care va trebui să-l goleşti frecvent prin destuparea unui mic orificiu. Procedura poate cauza multe bătăi de cap în special în mediile cu umiditate ridicate, motiv pentru care este important să alegi un aparat de aer condiţionat mobil care să aibă un rezervor detaşabil pentru apă.

Eficienţa unui aparat de aer condiţionat depinde de materialele de construcţie şi izolaţia camerei, dar şi de poziţia faţă de soare. Totuşi, un aparat de aer condiţionat portabil de o anumită putere nu este la fel de eficient ca un aparat tradiţional de aceeaşi putere, în primul rând din cauza lipsei de etanşeitate totală a camerei.

Astfel, un aparat portabil de 11.000 BTU poate răci o cameră de până în 20 metri pătraţi până la 24-25 grade în zilele toride de vară, însă acest lucru depinde şi de factorii explicaţi mai sus.

Aparatele de aer condiţionat sunt în general zgomotoase, dar cele portabile sunt chiar şi mai zgomotoase, în special atunci când funcţionează la capacitate maximă. De aceea, este important să verifici numărul de decibeli (dB) emişi de aparat şi să încerci pe cât posibil să testezi aparatul înainte de a-l achiziţiona.

Santec iese in evidenta prin design si materialele de constructie

Aparate de aer condiţionat mobile în România

Oferta de aparate de aer condiţionat mobile este semnificativ mai redusă decât în cazul celor tradiţionale, însă se bazează pe aceleaşi principii: aparate construite de firme no-name care sunt ieftine, dar care nu rezistă mai mult de câteva luni sau cel mult 1-2 ani, şi aparate de firmă care pot fi utilizate cel puţin 4-5 ani, dar care necesită o investiţie mai mare.

Aparatele no-name ieftine sunt disponibile prepoderent în hypermarketuri, acolo unde preţul joacă cel mai important rol, însă în magazinele de electrocasnice (fie ele terestre sau online) vei găsi şi modele de firmă cu preţuri pe măsură.

Dintre aparatele de aer condiţionat portabile de firmă, în România se găsesc cu precădere cele ale producătorului italian DeLonghi. În rest, vei găsi preponderent aparate de aer condiţionat de la producători anonimi precum Vortex, Argo, Trotec sau Vivax.

Recomandări de aparate de aer condiţionat mobile

Pe piaţă există o serie de aparate de aer conditionat mobile, iar o listă cu cele mai populare aparate de aer conditionat portabile din România găseşti aici. Totuşi, noi am selectat câteva recomandări care să acopere toate segmentele de aparate de aer conditionat mobile:

Vortex VAP-A12 Inverter – 1.700 lei

Cu o capacitate de răcire de 12.000 BTU, aparatul de aer condiţionat mobil Vortex VAP-A12 Inverter are inclusiv funcţii de încălzire şi dezumidificare, plus timer şi night mode. Aparatul consumă 1.340 W, generează un zgomot de 62 dB şi cântăreşte 33 de kilograme. Afişajul LCD te ajută să selectezi mai uşor funcţiile preferate, iar în acest sens poţi utiliza şi telecomanda.

Argo Relax – 1.300 lei

Pentru un preţ mai mic te poţi orienta spre Argo Relax, care beneficiază de o capacitate de răcire de 10.000 BTU, pe lângă funcţiile de dezumidificare şi ventilaţie. Avantajul este că poate fi programat când să pornească sau să se oprească şi poate porni automat după o pană de curent. Are o greutate de 27 de kilograme, trei trepte de viteză, iar nivelul de zgomot variază între 49-51 dB în funcţie de treaptă aleasă.

Trotec PAC 2000E – 990 lei

Unul dintre cele mai ieftine aparate de aer condiţionat mobile este Trotec PAC 2000E, însă acesta este dedicat în special camerelor mici, prin prisma capacităţii de răcire de numai 7.000 BTU. De altfel, producătorul recomandă utilizarea acestora în încăperi de maxim 24 de metri pătraţi. Debitul de aer este de 330 mc/oră, iar zgomotul poate ajunge la 54 dB. Datorită dimensiunilor mai mici este şi mai uşor, întrucât cântăreşte doar 24 de kilograme.

Vivax ACP-09PT25AEF – 1.100 lei

Un alt aparat de aer condiţionat mobil ieftin este şi modelul Vivax ACP-09PT25AEF, care are o capacitate de răcire de 9.000 BTU, funcţie sleep mode şi posibilitatea de a porni după o pană de curent. Şi acest aparat beneficiază de funcţie de dezumidificare, însă nu poate fi folosit şi pentru încălzire. Nivelul de zgomot variază de la 38 la 51 dB, în funcţie de modul în care este folosit.

Delonghi PAC N81 – 2.100 lei

Delonghi este unul dintre cei mai buni productori de aparate de aer condiţionat mobile, însă preţurile sunt şi ele destul de mari pentru piaţa românească. Unul dintre cele mai accesibile modele este PAC N81, care beneficiază de o capacitate de răcire de 9.400 BTU, panou de control LCD cu senzori tactili, 3 trepte de viteză şi filtru anti-praf. În ciuda capacităţii aparent reduse, produsul este recomandat pentru camere de până la 80 de metri pătraţi.

Pe piata exista suficiente aparate de aer conditionat mobile

Pe piata exista suficiente aparate de aer conditionat mobile

Alte aparate de aer condiţionat mobile

Anterior, pe piaţa din România s-au găsit şi alte modele interesante de aparate de aer condiţionat mobile. Pe unele dintre ele s-ar putea să le mai găseşti în anumite magazine:

  • Heinner HAC-09MB – 1.100 lei

Cu o capacitate de răcire de 9.000 BTU, aparatul de aer condiţionat mobil Heinner HAC-09MB beneficiază de funcţii de autocurăţare, de oscilaţie automată, de autodiagnosticare, autorestart sau night mode. Dispozitivul include şi funcţie de încălzire, utilă dacă temperatura scade cu câteva grade sub cea confortabilă, iar nivelul de zgomot este de 64 dB. Greutatea aparatului este de circa 30 kg. Aparatul este disponibil şi în varianta cu capacitate de răcire de 12.000 BTU, pentru care trebuie să plăteşti 1.200 lei.

  • DeLonghi PAC N 76 – 2.200 lei

Dedicat camerelor de până la 80 de metri cubi, DeLonnghi PAC N 76 este un aparat de aer condiţionat portabil cu puterea de 8200 BTU/oră cu furtun de evacuare de 1.2 metri şi greutate de 30 kg. Aparatul beneficiază de trei viteze care pot fi stabilite pe ecranul LCD sau prin intermediul telecomenzii.

  • DeLonghi PAC CN 92 – 3.000 lei

Pentru camere de cel mult 96 metri cubi, o soluţie poate fi şi DeLonnghi PAC CN 92, care beneficiază de o putere de 10.000 BTU/oră. Aparatul este capabil să seteze automat viteza de ventilare în funcţie de tipul aerului din cameră. Dispozitivul poate fi controlat şi prin telecomandă şi este dotat şi cu un sistem de reciclare a condensului.

  • Suntec Transform 7000 – 1.400 lei

Suntec Transform 7000 este un aparat de aer condiţionat portabil dedicat celor cu buget restrâns şi care vor să răcorească o cameră de cel mult 60 de metri cubi. Puterea acestuia este limitată la 7.000 BTU/oră, dar avantajul este greutatea de 25 kg. Nivelul de zgomot generat de aparat este de 50 decibeli.

  • Fakir 1020 Oko – 2.300 lei

Potrivit pentru camere de până la 80 de metri cubi, Fakir 1020 Oko este un aparat de aer condiţionat mobil cu o putere de 9000 BTU/oră cu două filtre de aer lavabile din nailon. Micile sale dezavantaje sunt greutatea destul de mare de 32 kg şi nivelul de zgomot de 62 de decibeli. Totuşi, prezintă avantajul că poate fi mutat prin intermediul unor rotiţe încorporate.

  • DeLonghi PAC WE 112ECO – 3.800 lei

În cazul în care ai o cameră de mari dimensiuni, care ajunge la 110 metri cubi, DeLonghi PAC WE 112ECO este o soluţie mai potrivită, întrucât are o putere de 11.500 BTU/oră. În plus, beneficiază de sistem de răcire a condensului şi are trei viteze care pot fi controlate prin telecomandă. Problemă rămâne cu nivelul relativ ridicat de zgomot generat: 65 de decibeli.

DeLonghi PAC N 8

Aparatele de aer conditionat mobile sunt usor de transportat

Concluzii

Un aparat de aer condiţionat portabil poate fi o soluţie pentru persoanele care din diverse motive nu au posibilitatea de a instala un aparat de aer condiţionat de perete, întrucât îţi asigură o răcire a camerei cu dezavantajele legate de eficienţă redusă, zgomot sau modul de eliminare a apei.

Totuşi, dacă locuieşti în casă proprietate personală, alegerea unui aparat de aer condiţionat de perete este mai bună. Chiar dacă costurile iniţiale şi timpul pierdut cu instalarea sunt mai mari, pe termen lung această soluţie are un randament mai bun şi un zgomot mai mic, oferind mai mult confort pe perioada caniculei.

Tu ce părere ai despre aparatele de aer condiţionat portabile? Ai alege un astfel de produs în detrimentul unui aparat de aer condiţionat tradiţional datorită spaţiului mai mic ocupat sau te-ai orienta mai degrabă spre altă soluţie de răcire a aerului, cum ar fi ventilatoarele?




Sursa acestui articol.

Încărcătorul care îți protejează telefonul de viruși
Samsung Galaxy Note 7 ar putea fi lansat doar într-o versiune Edge

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close