10 March 2017,
 0
1Password oferă 100.000 de dolari hackerului care sparge ”seiful” securizat al companiei
Chuck Norris împlinește 77 de ani și tot internetul îi sărbătorește cariera cu glume

Asistentul Alexa, al celor de la Amazon, capătă noi atribuții și va putea chiar să inițieze o conversație cu tine și să te pună în temă cu noile apariții și evenimente, dar și să controleze toate dispozitivele inteligente pe care le ai în casă.

Alexa are numeroase caracteristici pe baza cărora ai avea de ce să o îndrăgești, dar se pare că lista de calități îi crește tot mai mult pe zi ce trece. Un lucru pe care nu-l putea face în trecut, anume să poarte o conversație, se poate schimba în prezent. Deși probabil că producătorii nu au implementat această atribuție de la bun început, pe motivul că ar fi poate puțin cam ciudat sau iritant, să ai de a face cu un software căruia nu-i mai tace gura, mai ales în momente în care ai nevoie de liniște, compania decide în final să implementeze această funcție, conform Digital Trends.

Probabil că producătorii își dau seama că vorbăria mașinăriei nu ar fi neapărat în zadar, ci că ți-ar putea veni în ajutor în multe momente. Deși probabil că deja primești notificări pe telefon atunci când se petrece ceva major, Alexa ți-ar putea deveni un asistent de încredere care să te anunțe vocal în cazul unor schimbări importante.

Desigur, cel mai probabil ai vrea să selectezi cu atenție specificațiile funcției, pentru că deși poate că ești interesat să afli că tocmai s-au descoperit fosile vechi de 100.000 de ani, nu vrei ca Alexa să te anunțe fix în acest moment de acest fapt.

Deși Amazon susține că nu poate specula ce se va petrece în viitor, există zvonuri de câteva luni încoace cum că aceștia vor include funcția de notificări, iar aceasta ar putea schimba major modul în care percepem casele inteligente, mai ales pentru că tot mai multe electrocasnice au la bază software-ul Alexa sau Google Home.

Controlul vocal ar putea deveni o facilitate atunci când ai de a face cu sarcini complexe, pentru că folosindu-te de comenzile vocale vei avea ocazia de a simplifica lucrurile foarte mult. Astfel, o poți informa pe Alexa să îi ceară cuptorului cu microunde să încălzească mâncarea la 180 de grade sau alte cerințe de acest tip.

Cu toate că software-ul nu este lipsit de limitări, acesta începe să fie perfecționat pe parcurs. Așa că ne putem vedea în curând că inteligența artificială îi va permite platformei să înțeleagă direct ce are de făcut dacă îi zici că prepari plăcinta cu mere. Astfel, ca ea va ști direct la ce temperatură să încălzească cuptorul și pentru cât timp.

Sursa acestui articol.

1Password oferă 100.000 de dolari hackerului care sparge ”seiful” securizat al companiei
Chuck Norris împlinește 77 de ani și tot internetul îi sărbătorește cariera cu glume

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close