Un singur tweet i-a costat sute de milioane de dolari

Bernie Sanders nu mai are șansă să ajungă președinte ale Americii, însă poate avea un impact uriaș asupra unor companii. În anii trecuți, un om care se caracteriza drept ”socialist” nu avea cum să ajungă să aibă vreo șansă la președinția Statelor Unite. Faptul că Bernie Sanders a ajuns să lupte împotriva unui personaj precum Hillary Clinton pentru candidatura din …

Samsung începe să schimbe Galaxy Note 7 direct în aeroport

Samsung se chinuie din răsputeri să-și convingă utilizatorii să returneze telefoanele Galaxy Note 7. Cea mai nouă încercare de a sud-coreenilor de a recupera terminalele problematice denotă faptul că, într-un final, compania a luat situația în serios. Terminalele Samsung Galaxy Note 7 au început să explodeze la scurt timp după ce au fost lansate în magazine, potrivit Știri din Lume. …

Cum au reușit hackerii ruși să fure parolele oficialilor americani

Întreaga operațiune prin care hackerii ruși au accesat rețeaua operată de Partidul Democrat a fost extrem de simplă. După cum am spus într-unul dintre articolele precedente, în luna iulie a acestui an, nu mai puțin de 19.000 de email-uri ar fi fost furate de pe rețelele operate de Partidul Democrat din Statele Unite ale Americii, unele dintre acestea ajungând ulterior …

Cursele de drone vor fi difuzate la televizor

Cursele de drone au crescut în popularitate în ultimii ani, iar o televiziune din România a decis să difuzeze astfel de competiții. Cei de la Eurosport au anunțat astăzi că au devenit parteneri cu DR1 Racing, o competiție în cadrul căreia sunt organizate curse de drone, și vor distribui exclusiv materialele pentru difuzarea în 70 de țări din Europa, inclusiv România și zona …

Americanii ar pregăti un atac cibernetic împotriva rușilor

Noile informații sugerează că oficialii americani iau în considerare posibilitatea unui atac cibernetic împotriva Rusiei. În urmă cu ceva vreme, guvernul american a acuzat în mod oficial Rusia pentru respectiva operațiune de hacking. ”Având în vedere domeniul și importanța acestor eforturi, suntem de părere că doar cei mai importanți oficiali ruși ar fi putut autoriza asemenea activități. Aceste furturi au rolul …

Cum arată cele mai scumpe creioane colorate din lume [VIDEO]

Dacă îți place să desenezi și ți-ar plăcea un set nou de creioane colorate, poate vrei să arunci o privire la cel de aici, dar ține-te bine, prețul nu e pentru oricine. Creioanele colorate vin în zeci și sute de variante pentru toate buzunarele și pentru orice preferințe ale pasionaților de desen. Poți să-ți cumperi 10, 20 sau 50 de creioane, clasice …

Apple Watch pare a fi cel mai precis smartwatch pentru fitness

Piața gadgeturilor purtabile a crescut semnificativ în ultimii ani, pornind aproape exclusiv de la abilitatea ceasurilor și brățărilor de a măsura și încuraja efortul fizic. Se pare că nu toate sunt însă la fel de precise, iar Apple Watch este în frunte. În cazul în care cochetați cu achiziția unui ceas inteligent sau a unei brățări cu abilități de monitorizare …

De ce este recomandat să deconectezi un stick USB în siguranță

Foarte mulți utilizatori nu știu în ziua de azi de ce ar trebui să deconecteze un stick USB în siguranță. Chiar și în ziua de azi sunt mulți cei care nu știu de ce deconectarea unui stick USB în siguranță este utilă. După cum menționează majoritatea oamenilor, sisteme de operare precum OS X sau Windows includ opțiuni prin care utilizatorii pot efectua …

Samsung aduce pe S7 funcții preluate de pe Note 7

Pentru că Note 7 a venit cu o serie de funcții interesante, Samsung a hotărât să le porteze și pe S7 și S7 Edge, ca urmare a scoaterii din producție a phablet-ului. Funcția portată acum, care a apărut în cadrul unui update OTA, este cea de Always On Display. O funcție unică în cadrul lui Galaxy Note 7, de acum …