11 July 2016,
 0
Aceasta este cea mai detaliată imagine cu iPhone 7 de până acum
Billion Electric semneaza un parteneriat cu Amera Networks in domeniul IT&C

Serviciul Federal rus de Securitate investighează 50 dintre cei mai noi recruți pentru un comportament responsabil, în condițiile în care nici măcar nu și-au început cariera.

Aparent, aceștia au decis să își sărbătorească absolvirea într-un mod nu tocmai discret, și anume plimbându-se prin Moscova cu un cortegiu de automobile și publicând poze și filmări pe internet. Cavalcada a fost compusă din mașini marca Mercedes Gelandewagens negre, care, la rândul lor, au fost atât de „subtile” încât i-au determinat pe polițiștii din trafic să oprească tot grupul de tineri petrecăreți.

Video-ul se sfârșește cu o poză de grup, în care se văd clar fețele noilor agenți secreți. Dintre aceștia, unii au pozat cu sticle de șampanie la purtător. Poza și filmarea au circulat peste tot pe internet, în unele cazuri cu tot cu numele complete ale agenților. Așa cum era de așteptat, evenimentul a primit atenție media nedorită, fapt care i-a deranjat profund pe ofițerii FSB veterani.

Alexander Mikhailov, fost general, i-a acuzat pe absolvenți de trădarea patriei-mamă. Din punctul său de vedere, citat de The Australian, jumătate din ei ar trebui să fie concediați, iar cealaltă jumătate ar trebui să primească mustrări serioase. Alți ofițeri au subliniat faptul că sunt șanse mari să își fi compromis abilitatea de a lucra sub acoperire.

„Trebuie să fii prost să marchezi începutul carierei în securitate spunând întregii lumi că vei fi agent secret”, a spus un fost ofițer KGB, care a lucrat ca spion în timpul Războiului Rece. Fotografia de grup a fost fie ștearsă, fie reîncărcată cu fețele agenților acoperite. Conduita lor a stârnit critici aspre pe tot internetul rusesc, numeroși bloggeri comparându-i cu „tineretul de aur” al țării, grupul de descendenți ai unor oligarhi ruși, care au devenit cunoscuți pentru stilul de viață excentric.

„În antrenamentul lor desfășurat pe mai mult de cinci ani, li s-a repetat de nenumărate ori că un agent FSB trebuie să se comporte modest, să fie tăcut și să nu atragă atenția”, a declarat Georgy Fedotov, membru al Camerei Civice care îl sfătuiește pe președintele Vladimir Putin.

Incidentul contrastează puternic cu începuturile KGB, când un loc de muncă în securitate era considerat prestigios și atrăgea cei mai inteligenți tineri ai țării. Când Uniunea Sovietică a cedat, iar salariile în KBG (care a fost redenumită FSB) au scăzut considerabil, s-a schimbat și calitatea grupurilor de tineri cu potențial pentru o astfel de carieră. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu tinerii cu ambiții de spioni.




Sursa acestui articol.

Aceasta este cea mai detaliată imagine cu iPhone 7 de până acum
Billion Electric semneaza un parteneriat cu Amera Networks in domeniul IT&C

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close