CES 2016: Maingear Alpha 34 este all-in-one-ul perfect pentru gaming


Pasionații de gaming care nu au vrut niciodată să investească într-o consolă, ci au fost în căutarea unui PC compact, se pot orienta către noul Maingear Alpha 34.

Până de curând, dacă v-ați fi dorit un PC de gaming cu o flexibilitate sporită când vine vorba de upgrade-uri ulterioare, ați fi fost nevoiți să investiți într-o carcasă masivă și destul de zgomotoasă. Cu siguranță nu ați fi putut să vă orientați către un all-in-one, până acum.

Din fericire, cei de la Maingear, o companie cu o lungă istorie când vine vorba de PC-uri pentru gaming, au rezolvat toate problemele și au anunțat în cadrul CES 2016 noul Alpha 34 ilustrat în imaginea de mai sus. Deși nu este foarte evident, având în vedere aspectul atrăgător, acesta este un all-in-one la fel de performant precum unele dintre cele mai sprintene desktop-uri la ora actuală. Nu de alta, dar în spate display-ului curbat de 34 de inci  ascunde componente adevărate de desktop răcite cu apă.

Ca urmare, deși pe viitor veți putea investi în câteva upgrade-uri, din start veți putea avea un PC capabil să se descurce de minune în cele mai noi jocuri. Astfel, pe lângă un panou cu o rezoluție nativă de 3840 x 1440 pixeli, beneficiați de un procesor Intel 5960x și, la alegere, o placă video NVIDIA GeForce GTX 980Ti, Titan X sau AMD Radeon R9 390x. Cantitatea de memorie standard este de 32GB. Singurul minus, dacă-l putem numi astfel, ține de lipsa posibilității de a avea mai multe plăci video într-o singură carcasă. Până și webcam-ul integrat este upgradabil.

Maingear Alpha 34 este deja disponibil pentru achiziție, iar prețul pentru configurația de bază este de 2000 de dolari, deși va crește cu ușurință dacă vă aruncați la o placă video mai scump.




Sursa acestui articol.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.