20 February 2016,
 0
Facebook Messenger pentru Android suportă de acum conturi multiple
Creatorul HoloLens a demonstrat pe viu prima teleportare holografică

Pagina de Facebook a președintelui țării a pierdut în ultimele zile zeci de mii de fani, iar o anumită televiziune susține că ar fi vorba de conturi false.

Cumpăratul like-urilor pe Facebook este o practică mult prea întâlnită în ziua de astăzi. Oricine a administrat o pagină de Facebook pe care a încercat să o popularizeze rapid probabil că s-a gândit măcar o dată serios la posibilitatea de a plăti pentru like-uri. Și eu am făcut acest lucru în trecut pentru a vedea cum evoluează lucrurile, și prieteni de-ai mei la fel. Cred cu sinceritate că o mare parte a administratorilor de pagini de Facebook au cumpărat like-uri, dacă nu din nevoie, măcar din curiozitate.

Dar de aici și până la a le retrage este un drum extrem de lung. A cumpăra like-urile este un lucru extrem de simplu, Nu trebuie decât să tastezi ”buy Facebook likes” pe Google și instant vei vedea o grămadă de opțiuni, care mai de care mai interesante. Cele mai ieftine dintre acestea îți vor aduce like-uri din țări precum Nepal, Bangladesh, Filipine și alte regiuni din Africa. În cazul în care vrei like-uri dintr-o anumită zonă te va costa puțin mai mult, dar chiar și așa, nu vei avea nicio problemă în a le obține.

În cazul comercianților, like-urile cumpărate pot avea un efect extrem de dăunător. În primul rând, vor avea un ”engagement” dezastruos, deoarece postările lor nu vor fi văzute decât de foarte puține persoane. În al doilea rând, EDGERANK scorul va avea de suferit enorm. Dacă ai foarte multe like-uri, însă nimeni nu vorbește despre tine și foarte puțini comentează sau dau like-uri postărilor tale, atunci Facebook va considera că are de-a face cu o pagina lipsită de importanță.

Există numeroase alte puncte contra însă acestea sunt cele mai importante. La fel ca pagina unui comerciant, și cea a unui politician poate fi extrem de afectată de asemenea practici, deși, probabil, într-o măsură mai mică. Iar acum, să ne uităm peste acest scurt videoclip.

Frumos, nu? Totul pare atât de simplu, în opinia jurnalistului de mai sus. Nu e chiar așa. Înainte de toate, vreau să clarific un singur lucru. Nu-mi exprim părerea în legătură cu vreun post de televiziune sau în legătură cu vreo declarație făcută președintele României. Singurul lucru pe care îl voi discuta este afirmația conform căreia like-urile pe Facebook pot fi cumpărate și retrase la comandă.

Într-adevăr, după cum am menționat și mai sus, like-urile pot fi cumpărate foarte ușor. Dar înlăturarea like-urilor este cu totul altă poveste. Asta deoarece like-urile nu pot fi înlăturate cu grămada, ci unul câte unul. Da, ați citi bine, unul câte unul. În meniul principal, de unde vă administrați pagina, aveți în dreapta un buton pe care scrie ”Promote”, iar sub el, veți vedea numărul de like-uri primite în săptămâna respectivă.

Dacă duceți cursorul peste acel număr de like-uri, vă va apărea opțiune de boost, sub care se veți vedea butonul ”See All”. Click pe See All și vedeți toate like-urile. După ce ați făcut asta, va trebui să vă duceți în dreptul fiecărui utilizator, să faceți click pe butonul din dreapta și să selectați ”Remove from page likes”. Acest lucru ar fi fost de-a dreptul imposibil și pentru cei 2.214 fani pierduți de pagina președintelui pe 17 februarie. Ca să nu mai vorbim despre cei peste 26.000 pierduți în ziua de 18.

Iar în ceea ce privește posibilitatea de a la retrage cu ajutorul unor boți, nu am găsit un număr mic de servicii online, care nu par a fi de încredere și care nu șterg conturile pe baza unor formule clare. Mai exact, în cazul în care ar funcționa (nu garantăm deoarece nu le-am testat și nu prea sunt menționate pe internet), ele șterg conturile în funcție de țară.

Singura entitate care mai poate șterge conturi este Facebook. Rețeaua socială a dus o campanie puternică împotriva conturilor false în anii trecuți. În timp ce la noi dau naștere unor discuții despre conspirații și alte lucruri de-a dreptul incredibile, like-urile false lovesc puternic în paginile de Facebook ale companiilor mari, distrugându-le acestora calculele în ceea ce privește clienții. Rețeaua socială a șters în jur de 83 de milioane de conturi false numai în anul 2012, însă în 2014 încă mai existau între 68 și 138 de milioane de astfel de conturi. Între timp, în cazul în care vreți să mai vedeți cât de bine de descurcă pagina de Facebook a președintelui, puteți accesa acest link, unde informațiile sunt actualizate în mod constant.




Sursa acestui articol.

Facebook Messenger pentru Android suportă de acum conturi multiple
Creatorul HoloLens a demonstrat pe viu prima teleportare holografică

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close