6 March 2017,
 0
Cele mai bune televizoare SONY în 2017 – modele, tehnologii și puncte forte
Cum alegem cel mai potrivit ceas de mână în funcție de mecanism și utilizare

General Motors a fost de acord să-și vândă franciza din Europa celor de la Peugeot SA și BNP Paribas SA, în schimbul a 2,3 miliarde de dolari.

Din câte aflăm, marca Opel și Vauxhall a companiei vor ajunge sub oblăduirea celor de la Peugeot SA, în schimbul a 1,4 miliarde de dolari, în timp ce operațiile financiare din Europa ale General Motors vor aparține acum atât celor de la Peugeot, cât și celor de la BNP Paribas SA, vândute pe 955 milioane de dolari, conform The Verge.

După cum aflăm, înțelegerea se va încheia până la finalul anului și va crește rolul Peugeot pe piața automobilelor europene, devenind odată cu această achiziție al doilea cel mai mare producător, după Volkswagen.

Decizia General Motors din Europa se datorează imposibilității companiei de a scoate profit în ultimii 20 de ani. Conform acelorași surse, producătorii de Opel și Vauxhall au pierdut împreună peste 18 miliarde de dolari în ultimii 16 ani.

O sumă majoră care nu face decât să evidențieze efortul considerabil al operațiunilor companiei din Europa. De asemenea, acest anunț vine într-un moment în care Marea Britanie se pregătește să lase în urmă Uniunea Europeană. Motiv pentru care vor exista numeroase întrebări referitoare la condițiile în care marca Vauxhall își va desfășura operațiunile și dacă în urma acestei tranzacții vor exista tăieri de salarii sau concedieri.

General Motors a produs automobile populare, precum Astra și Corsa, ambele sub numele brand-ului Opel în Europa și Vauxhall în Marea Britanie.

Ceea ce ne aduce speranță în viitor este încrederea pe care cei de la Peugeot o emană când vine vorba despre această achiziție. Deținătorii par destul de convinși că vor reuși să schimbe norocul Opel și Vauxhall în Europa. „Suntem încrezători că modificările pe tărâmul Opel/Vauxhall se vor accelera semnificativ cu suportul nostru, în timp ce vom respecta înțelegerea făcută de GM angajaților de la Opel/Vauxhall”.

Sursa acestui articol.

Cele mai bune televizoare SONY în 2017 – modele, tehnologii și puncte forte
Cum alegem cel mai potrivit ceas de mână în funcție de mecanism și utilizare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close