26 February 2016,
 0
Xiaomi Mi 5, OnePlus 2 și One Plus 3 vor rula Windows 10 Mobile
Intracom Telecom lanseaza Solutia FCC Compliant 4G Small Cell Backhaul pentru piata din S.U.A

După lungi speculații legate de ce urmează să anunțe Apple în această primăvară, se pare că un iPad Pro de dimensiunea unui iPad Air este destul de sus pe lista posibilităților.

Vănzările de tablete se află în cădere liberă la nivel global, acesta fiind probabil și unul dintre motivele pentru care compania americană nu a anunțat în 2015 un nou iPad Air. Pe de altă parte, 2016 nu poate să treacă în același stil, iar dacă gigantul din Cupertino nu va aduce în lumina reflectoarelor o nouă tabletă de 9,7 inci riscă să-și alieneze clienții.

Conform unor surse apropiate de companie citate de 9to5mac, în cadrul unei conferințe ce va avea loc pe 15 martie, Apple va redimensiona configurația hardware a iPad Pro-ului lansat la finele anului trecut pentru a o integra în spatele unui ecran de 9,7 inci. În combinație cu accesoriile deja populare, precum Apple Pencil și Smart Keyboard, un astfel de gadget are, cel puțin în teorie, potențialul să reînvie într-o oarecare măsură interesul internauților în tablete. În definitiv, dacă va avea puterea de procesare prezentă în iPad Pro, dată de SoC-ul ultra performant Apple A9X, compania condusă de Tim Cook va putea să promoveze noua tabletă ca pe o unealtă de productivitate ultra portabilă.

Aceleași surse confirmă că tableta iPad Pro de 9,7 inci ar putea să ajungă la primii utilizatori în doar trei zile de la evenimentul de pe 15 martie. Pe lângă un display mai performant, necesar pentru suportarea interacțiunii cu Apple Pencil, prezența unui Smart Connector la bază va deschide porțile către un nou set de periferice menite să-i extindă funcționalitatea oricum deja destul de vastă. Patru difuzoare, în fiecare colț al tabletei, fac parte de asemenea din lista de specificații ipotetice. Pentru că le va fi mai ușor când vine vorba de producție în masă, micuțul iPad Pro va fi disponibil la capacități identice de stocare și variante de culori precum fratele mai mare. Doar prețul va fi semnificativ mai mic.




Sursa acestui articol.

Xiaomi Mi 5, OnePlus 2 și One Plus 3 vor rula Windows 10 Mobile
Intracom Telecom lanseaza Solutia FCC Compliant 4G Small Cell Backhaul pentru piata din S.U.A

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close