26 December 2016,
 0
Cum crești/măreşti raza de acțiune și viteza routerului wireless
Somajul atinge cote alarmante in randul tinerilor europeni, afectand peste 15 milioane de persoane sub 30 de ani

Dacă ai petrecut zeci de ore în RollerCoaster Tycoon, lucrând la trenulețul perfect, atunci varianta mobilă a jocului te va cuceri.

Nu mai țin minte exact când am descoperit RollerCoaster Tycoon, dar știu și acum că îl aveam pe un CD pe care erau mai multe jocuri, vreo 5 sau 6, într-o compilație potrivită pentru prima parte a anilor 2000. L-am instalat și n-am înțeles prea multe din el la acea vreme, dar am revenit constant la el, având din ce în ce mai multe cunoștințe despre ce și cum să fac.

Dacă și voi ați petrecut ore întregi în aceeași manieră, creând diverse trenulețe și ducând la bun sfârșit toate scenariile propuse de joc, atunci cu siguranță veți fi plăcut surprinși să aflați că RollerCoaster Tycoon Classic a devenit disponibil pe Android și iOS.

Destul de multe jocuri consacrate pentru PC și alte console clasice au fost portate pe platforme mobile. Pokemon Go a ajuns pe primul loc în magazinul Google Play, iar Super Mario Run a fost descărcat de 40 de milioane de ori în doar 4 zile, stabilind un record. De asemenea, Capcom a anunțat că va aduce pe platformele mobile primele 6 jocuri din seria Mega Man.

RollerCoaster Tycoon Classic preia elemente de gameplay din primele două jocuri ale seriei, adaptând totodată interfața pentru dispozitivele cu touchscreen. Mai toate funcțiile pe care le știi deja din jocurile pentru calculator sunt disponibile aici, oferindu-ți posibilitatea de a crea diverse atracții personalizate, de a lucra la design-ul parcului sau de a interacționa cu oaspeții din parc, arată cnet.com.

Singurele IAPs (in-app purchases) din joc sunt cele legate de DLC-uri, așa cum s-a întâmplat și în cazul jocurilor de pe calculator. RollerCoaster Tycoon Classic este disponibil pentru Android aici, iar pentru iOS aici.




Sursa acestui articol.

Cum crești/măreşti raza de acțiune și viteza routerului wireless
Somajul atinge cote alarmante in randul tinerilor europeni, afectand peste 15 milioane de persoane sub 30 de ani

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close