8 March 2017,
 0
Cum blochezi mesajele de la un număr pe iPhone pe termen nelimitat
Impresii despre Sony RX100 V, Alpha a6500, X3000R, MDR 1000x și HT-ST5000

Airbus se pregătește să lanseze un concept de vehicul autonom cu funcționalitate modulară, ceea ce înseamnă că acesta va putea opera atât pe pământ, cât și în aer.

Deși compania a adus în discuție proiectul creării de vehicule autonome zburătoare de ceva timp, aceștia au expus noul concept creat printr-un parteneriat cu Italdesign, la Geneva Motor Show, conform Tech Crunch. Airbus își imaginează deja o lume ideală în care te poți descurca cu ușurință într-un oraș aglomerat, unde pentru a face față traficului intens nu ai încotro decât să-ți iei zborul.

Din câte putem observa cu toții, automobilul se potrivește mai degrabă într-un cadru science-fiction, amintind foarte mult de faimoasele desene animate Familia Jetsons. Însă se pare că nu suntem atât de departe precum ne-am imaginat de un asemenea viitor. Vehiculul autonom, care se află încă în stadiu de concept, ar lua forma unui taxi zburător, pe care viitorii pasageri îl pot invoca prin intermediul unei aplicații de pe smartphone.

Designul sub formă de capsulă se poate conecta atât modulelor specifice pentru deplasarea pe sol, cât și celor specifice celei pe cale aeriană. În acest fel, le oferă pasagerilor posibilitatea de a decide felul în care să călătorească.

Airbus și Italdesign numesc creația lor Pop.Up System. Aceasta funcționează având la bază o platformă de inteligență artificială. Prin intermediul acesteia, vehiculul poate cunoaște și reține preferințele individuale ale fiecărui utilizator în parte, incluzând aici detaliile cu privire la opțiunile de deplasare și rutele pe care le face acesta de obicei. În plus, pasagerul are posibilitatea de a comunica pe cale virtuală, în timpul călătoriei, cu interfața de care dispune automobilul.

Deși pare că producătorii s-au gândit la tot ce se putea, singurul lucru care le mai rămâne de făcut este să găsească o cale de a depăși stadiul teoretic și de a pune în practică conceptul existent pe hârtie.

Sursa acestui articol.

Cum blochezi mesajele de la un număr pe iPhone pe termen nelimitat
Impresii despre Sony RX100 V, Alpha a6500, X3000R, MDR 1000x și HT-ST5000

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close