15 March 2017,
 0
Converbration te ajută să nu mai tresari la fiecare mesaj primit
TAG Heuer lansează un smartwatch modular

Microsoft a anunţat disponibilitatea globală a Microsoft Teams, noul spațiu de lucru virtual bazat pe chat din Office 365. Noul instrument dedicat colaborării este disponibil acum companiilor ce folosesc suita Office 365 în 19 limbi și 181 de țări.

Clienţii din întreaga lume aleg Microsoft Teams pentru a facilita colaborarea din cadrul organizaţiilor lor. De la lansarea versiunii de preview, în luna noiembrie, peste 50.000 de organizaţii au început să utilizeze Microsoft Teams, printre acestea numărându-se Alaska Airlines, ConocoPhillips, Deloitte, Expedia, J.B. Hunt, J. Walter Thompson, Hendrick Motorsports, Sage, Trek Bicycle şi Three UK.

Office 365 se adaptează stilului de lucru unic al fiecărei echipe, prin aplicații integrate, create pentru scopuri specifice: Outlook, un client de email pregătit pentru cele mai stringente standarde organizaționale, SharePoint pentru gestionarea inteligentă a conținutului, Yammer pentru networking în cadrul echipei, Skype for Business ca infrastructură de comunicare voce și video la nivelul organizației, iar acum, Microsoft Teams.

Din noiembrie, Microsoft a îmbunătățit Teams cu peste 100 de funcții noi, incluzând: un management îmbunătățit al întâlnirilor, cu funcții suplimentare de planificare, apeluri audio pe mobil, cu posibilitatea de conversații video pe Android și, în curând, pe iOS şi Windows Phone, integrare cu serviciile de email și capacități îmbunătățite de securitate și conformitate.

O atenție deosebită a primit și zona de accesibilitate a Microsoft Teams – a fost adăugată compatibilitatea cu softurile ce „citesc” ecranul pentru utilizatorii cu dificultăți de vedere, moduri cu contrast ridicat și funcționarea utilizând exclusiv tastatura.

Funcțiile de acces necondiționat sau temporar („Guest Access Mode”), integrarea mai strânsă cu Outlook, precum și o platformă ce oferă posibilități mai largi pentru crearea de funcții adiționale de către dezvoltatori sunt așteptate în luna iunie a acestui an.

Sursa acestui articol.

Converbration te ajută să nu mai tresari la fiecare mesaj primit
TAG Heuer lansează un smartwatch modular

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close