24 April 2016,
 0
De la ce vine litera „i” din denumirea produselor Apple
Copiii ajung să sufere de strabism din cauza smartphone-urilor

Oamenii au reușit să ajungă pe Lună, dar dacă vrem să explorăm restul spațiului, vom avea nevoie de o navă mai bună decât cele existente la momentul actual.

Prin urmare, cei de la NASA tocmai au încheiat un contract de 67 de milioane de dolari pentru a începe dezvoltarea unul nou sistem electric de propulsare, care ne va duce mult mai adânc în spațiu. În esență, electricitatea este folosită în locul unui element chimic propulsiv, pentru a face nava să se miște.

Această tehnologie va fi un instrument-cheie în misiunile Asteroid Redirect, care au ca scop explorarea modului în care am putea modifica traiectoria unui asteroid care se apropie de Terra. Probabil că va fi exploatată și pentru misiunea care își propune să trimită echipaj uman pe Marte, în jurul lui 2030.

Propulsia electrică nu e chiar nouă, căci NASA lucrează la ea de mai bine de 50 de ani, dar ca orice tehnologie futuristă, are nevoie de optimizări: un preț mai rezonabil, siguranță și stabilitate. Prin stabilirea contractului cu Aerojet Rocketdyne, NASA speră să grăbească procesul: „Lucrările efectuate sub acoperirea contractului ar putea crește eficiența combustibilă a transportului în spațiu de 10 ori, comparativ cu tehnologia actuală de propulsie chimică. Ar putea și să dubleze capacitatea, comparativ cu sistemele de propulsie electrică”, potrivit NASA.

Dacă vorbim despre excursiile în spațiu pe distanțe mari, eficiența combustibilului e foarte importantă. Drumul până la Marte ar dura aproximativ opt luni, de exemplu, iar pentru asta trebuie să existe o certitudine că e suficient combustibil. Aerojet Rocketdyne va folosi un design dezvoltat de NASA și probabil se va baza pe xenon, folosit deseori ca propulsiv în sistemele de propulsie cu ioni.

De asemenea, acesta nu este singurul proiect îndrăzneț al NASA. Stația Spațială Internațională beneficiază de multe îmbunătățiri în ultima vreme, dar una dintre ele e ceva mai ieșită din comun: NASA va anexa o cameră extensibilă pe spatele Stației. Aceasta s-ar numi BEAM (Bigelow Expandable Activity Module) și va fi legată de Stație cu ajutorul unui braț robotic. Aparent, tot procesul va dura doar 45 de minute și poți vedea întregul concept în video-ul de mai sus. Astronauții vor face doar patru drumuri în BEAM, iar cel mai lung va dura doar trei ore.

Totuși, nu BEAM este motivul acestui timp limitat. Rajib Dasgupta, managerul proiectului, a explicat celor de la Gizmodo că astronauții ar putea sta mult mai mult timp înăuntru, dacă își doresc, dar sunt șanse slabe să se întâmple asta, în principal din cauza programului încărcat.

 

 

 




Sursa acestui articol.

De la ce vine litera „i” din denumirea produselor Apple
Copiii ajung să sufere de strabism din cauza smartphone-urilor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close