7 July 2017,
 0
AOC lansează trei monitoare business cu rame subțiri
Primul curs de vara ECDL 3D FUN pentru copii isi ocupa locurile

Game of Thrones este unul dintre cele mai urmărite seriale TV din istorie, care se bucură de un număr imens de fani. HBO urmează să lanseze sezonul șapte al producției sale pe 16 iulie, acesta urmând să fie penultimul din serie.

Însă bucuria pentru fanii serialului nu se oprește aici. O expoziție oficială punsă la punct de producătorii Game of Thrones urmează să facă un tur prin lume începând cu toamna anului curent. Astfel că vom putea vedea pe viu recuzita folosită în serial sau costumele purtate de personajele preferate. HBO a încheiat un parteneriat cu o firmă care se sepcializează în organizarea evenimentelor pentru a oferi o experiență interactivă așezată pe o suprafață de aproape 1000 de metri pătrați.

În cadrul expoziției vor fi recreate peisaje și scene din orașele diferite prezente în universul imaginat de George RR Martin, precum Kings’s Landing, Mereen sau chiar și camera Tronului de Fier. Conform Mashable, turul expoziției va începe în Europa și va cuprinde majoritatea țărilor de pe Bătrânul Continent, nefiind însă confirmate oficial datele și locațiile. Este de așteptat ca expoziția să poposească și în România, având în vedere că suntem una dintre puținele țări est-europene în care rețeaua americană are studiouri și filale locale.

Sezonul șapte din Game of Thrones va fi lansat pe 16 iulie la HBO și va cuprinde doar șapte episoade. Chiar dacă va fi mai scurt ca restul sezoanelor, lugimea episoadelor va fi mai mare. Același caz va fi regăsit și la sezonul 8 care va fi și ultimul. El va avea șase episoade, însă fiecare va dura aproape cât un film artistic de lung metraj.

Sursa acestui articol.

AOC lansează trei monitoare business cu rame subțiri
Primul curs de vara ECDL 3D FUN pentru copii isi ocupa locurile

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close