6 June 2017,
 0
Top 5 produse Xiaomi pe care le poți cumpăra de la Gearbest
Eveniment Smart Home Design/ Cele mai noi colecții Poliform și Porcelanosa

Orange aniversează 20 de ani de prezență în România. Data de 6 iunie reprezintă momentul în care, în 1997, compania își deschidea oficial rețeaua mobilă la noi în țară. Francezii vor să sărbătorească acest moment printr-o promoție specială. Ei vor oferi 20 de GB de Internet gratuit către toți clienții săi, indiferent dacă sunt pe cartelă sau pe abonament. Pentru a activa cadoul trebuie doar să intrați în contul vostru de utilizator de pe site-ul Orange.ro sau din aplicația dedicată de pe iOS și Android.

Bonusul aniversar este oferit tuturor clienților, persoane fizice și juridice, cât și utilizatorilor de cartele pre-plătite, indiferent de vechimea pe care o au în rețea. Perioada de activare a bonusului de 20 de GB este între 6 iunie și 30 iunie. Acesta se va consuma înaintea resurselor incluse în abonamentele clienților și a opțiunilor configurate de utilizatorii de cartele pre-plătite. Asta înseamnă că te vei putea bucura de cei 20 de GB lunar pe lângă traficul de Internet inclus de care dispuneai deja.

În plus, pentru a marca aniversarea celor 20 ani, compania a pregătit în luna iunie 20 de zile cu oferte speciale disponibile în magazinul online. Clienții care vor vizita magazinul vor da peste reduceri la telefoane, abonamente și accesorii, bonusuri de puncte Orange Thank You, precum și alte beneficii.

Orange a intrat în România preluând fosta rețea de telefonie ”Dialog” și a dezvoltat de atunci infrastructura acesteia. În timp, compania franceză a devenit cel mai mare operator de telefonie mobilă de pe piața din România. În 2012, aceasta se bucura de 10,3 milioane de plătitori de abonamente mobile de voce. Piața de telefonie din România este una dintre cele mai dinamice din Europa Centrală și de Est iar lupta apropiată dintre Orange, Vodafone și Telekom va mai dura foarte multă vreme. Cota de piață a Orange în România este de 38%, compania franceză fiind lider la acest capitol.

Sursa acestui articol.

Top 5 produse Xiaomi pe care le poți cumpăra de la Gearbest
Eveniment Smart Home Design/ Cele mai noi colecții Poliform și Porcelanosa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close