13 March 2017,
 0
AirBar este un gadget ce aduce experiența touchscreen pe Macbook Air
Chuck Norris va fi vedeta unui joc de acțiune pentru Android și iOS

După o lungă perioadă de dezbateri și aprobări, Samsung a încheiat achiziția Harman. Aceasta este cea mai mare investiție din istoria sud coreenilor.

În luna noiembrie a anului trecut, Samsung a anunțat oficial intenția de achiziționa Harman International pentru suma de 8 miliarde de dolari. Respectiva companie este specializată în mare parte pe produse și servicii audio pentru un public foarte variat, deținând atât branduri premium, cât și entry level. Harman Kardon și AKG sunt doar două exemple ce fac parte din portofoliul Harman International.

În urmă cu doar câteva zile, achiziția de 8 miliarde de dolari a fost finalizată cu succes. Din câteva se pare, tranzacția este realizată în conformitatea cu prevederile mai multor organe regulatorii din Statele Unite, Uniunea Europeană și Asia. Consiliul director și acționarii Harman și-au dat de asemenea acordul pentru această achiziție.

,,Astăzi este un moment istoric pentru noi. Încheirea acestei tranzacții deschide ușile pentru crearea unei creșteri substanțiale a numărului de oportunități și livrarea mai multor beneficii pentru clienții noștri din fiecare colț al mapamondului.” Young Sohn, președintele și directorul de strategie al Samsung Electronics s-a arătat foarte încântat de finalizarea procesului de achiziție. În același timp, el a devenit și președintele consiliului de directori al Harman.

Pe termen lung, Samsung își propune să integreze sistemele audio realizate de Harman în industria auto. În același timp, vrea să aducă tehnologia audio și difuzoarele de calitate în produsele Samsung. Un pas important în această direcție a fost deja făcut prin introducerea sonorizării AKG în noul Galaxy Tab S3. În plus, am obținut confirmarea că Galaxy S8 va fi livrat cu o pereche de căști in-ear AKG.

În ceea ce privește viitorul Harman după achiziție, primul lucru care se va întâmpla este întreruperea tranzacționării acțiunilor sale la bursă. Harman va avea titlul de subsidiar Samsung, dar este bine de reținut că nimeni nu-și va pierde locul de muncă, iar sediul și facilitățile angajaților Harman va rămâne neschimbat.

Sursa acestui articol.

AirBar este un gadget ce aduce experiența touchscreen pe Macbook Air
Chuck Norris va fi vedeta unui joc de acțiune pentru Android și iOS

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close