29 March 2016,
 0
Cartelele prepay ar putea fi scoase complet de pe piață
Xiaomi pregătește un nou smartphone mid-range

In actuala viziune a Uniunii Europene, instruirea de-a lungul intregii vieti si cea de tip vocational joaca un rol esential in dezvoltarea economica a tarilor membre. Totodata, acestea asigura cetatenilor dobandirea de cunostinte si abilitati care le sunt de ajutor in evolutia personala si adaptarea multiculturala.

Ce spun statisticile europene

Astazi, desi milioane de cetateni europeni de toate varstele au acces la o multitudine de tipuri de educatie – formala, non-formala si informala, majoritatea tarilor europene se confrunta cu o situatie de criza privind abandonul scolar timpuriu. 

Cercetarile UE arata ca principala cauza a abandonului scolar o constituie lipsa motivatiei de a invata coroborata cu reticenta din ce in ce mai crescuta fata de modelele de instruire conventionale, traditionale.

Conform statisticilor publice, rata medie de abandon scolar timpuriu este 12% la nivelul Uniunii Europene. 

Exista insa diferente mari intre tarile membre. De exemplu, acest procent este peste 20% in Spania si Malta si se situeaza intre 15%-20% in Romania, Italia si Portugalia. Totodata, procentul variaza in functie de gen, fiind mai mic la fete (12,5%) decat la baieti (16,3%).

Rata de abandon scolar timpuriu depaseste 30% (fiind insa si de peste 70% in unele tari) la persoanele cu dizabiltati, amplificandu-le riscul existent de excluziune sociala. 

Uniunea Europeana isi propune ca pana in 2020, nivelul abandonului scolar timpuriu sa scada sub 10%. 

Un alt fenomen ingrijorator este orientarea din ce in ce mai scazuta a tinerilor catre disciplinele cu caracter tehnic. 

Practic, procentul absolventilor specializati in stiinte exacte a scazut de la 12% (cat era in anul 2000) la 9%

Exista dovezi incontestabile ca aceasta indepartare a tinerilor de domeniul tehnic incepe in ciclul secundar de invatamant, si anume atunci cand, in cele mai multe tari, elevii au optiunea sa selecteze disciplinele pe care doresc sa le studieze in continuare. 

Dezinteresul pentru materiile exacte este legat de perceptia ca acestea sunt dificile si ofera mai putine sanse de construire rapida a unei cariere profitabile (in comparatie cu disciplinele cu caracter economic, juridic etc). 

Proiectul NEWTON

Demarat luna aceasta in cadrul programului Horizon 2020, proiectul NEWTON (Networked Labs for Training in Sciences and Technologies for Information and Communication) are ca obiectiv principal tocmai cresterea motivatiei de instruire pentru elevii din ciclul secundar si gimnazial, din scolile vocationale si din cele destinate persoanelor cu dizabilitati fizice, prin transformarea invatarii intr-o activitate placuta, interesanta, utila, cu ajutorul celor mai recente inovatii tehnologice: augmented reality, gamification (invatare bazata pe elemente specifice jocurilor) si self-directed learning (invatare autonoma). 

Proiectul se va desfasura pana in februarie 2019, fiind coordonat de Dublin City University (Irlanda).

Data fiind amploarea pan-europeana si complexitatea sa, la realizarea proiectului participa 14 parteneri din 7 tari: Dublin City University din Irlanda, Universitatea San Pablo – CEU din Madrid (Spania), Colegiul National al Irlandei, Universitatea Brunel (Anglia), Universitatea Tehnica din Bratislava (Slovacia), SIVECO Romania, Universitatea Bucuresti (Romania), White Loop Limited (Anglia), Beyond (Italia), QUI!Group (Italia), ATOS IT Solutions (Slovacia), Adaptemy (Irlanda), , KYBERTEC (Cehia), ATOS Research and Innovation (Spania). 

Punand accentul pe modalitatile de instruire non-formala si informala, proiectul NEWTON include:

– modele pedagogice colaborative constructiviste, bazate pe tehnologii IT&C, care sustin medii de invatare personalizate si distribuite

– educatia informala bazata pe augmented reality, implicand jocuri, spatii virtuale, medii imersive

– continut educational interactiv (multi-senzorial, multi-modal) multimedia, productii cinematice, accesibil in medii virtuale de invatare, adaptabil profilului utilizatorului si mediului de invatare. 

Aceste abordari sunt valabile si in demersul de sporire a interesului pentru stiintele exacte, deoarece faciliteaza intelegerea unor subiecte considerate dificile. 

Totodata, ele sunt modalitati inovative de adaptare la cerintele de instruire pentru persoanele cu nevoi speciale. 

Participarea SIVECO la proiectul NEWTON:

SIVECO a fost selectata sa participe in acest proiect datorita expertizei acumulate in dezvoltarea de proiecte educationale complexe, a capacitatii sale de a implementa tehnologii de ultima generatie (augmented reality, continut interactiv multi-senzorial) si continut multi-cultural (in limbile Engleza, Franceza, Greaca, Rusa etc), precum si a referintelor solide obtinute in proiecte internationale mari, din Cipru, Malta, Maroc, Emiratele Arabe Unite, Azerbaidjan. 

“Suntem foarte fericiti ca participam la un astfel de proiect, in care putem sa valorificam rezultatul demersurilor de cercetare din cadrul SIVECO. Obiectivele NEWTON reflecta foarte bine propriile noastre preocupari in domeniul eLearning, bazate pe paradigma educationala a secolului 21, dinamica si orientata pe elev. In lumea de azi, este necesar ca elevul sa poata gestiona modalitatea de accesare a cunostintelor potrivit nevoilor sale specifice, fiind ajutat si de tehnologie in procesul de selectie. Pentru a da rezultate, procesul educational trebuie sa fie interactiv, sa se bazeze pe tehnologii de ultima ora si pe noile modalitati de comunicare, devenind astfel o activitate placuta,“ declara Monica Florea, directorul departamentului de proiecte europene din cadrul SIVECO Romania. 

Participarea SIVECO in cadrul proiectului NEWTON include:

– implementarea platformei AeL Learning Management System

– implementarea de functionalitati de tip augmented reality, gamification

– dezvoltarea de continut personalizat, multi-senzorial si multi-modal, inclusiv pentru persoane cu nevoi speciale

– colaborarea cu Universitatea din Bucuresti pentru implementarea unui proiect pilot potrivit conceptiei NEWTON la Scoala Sf. Maria (pentru 100 de copii cu deficiente de auz).




Sursa acestui articol.

Cartelele prepay ar putea fi scoase complet de pe piață
Xiaomi pregătește un nou smartphone mid-range

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close